Ioan T. Morar și Stelian Tănase s-au lăsat dominați în cărțile amintite de actul memorialistic și la fel face în „Eu și comunismul” și Alex. Ștefănescu, care declară că are „o structură intelectuală epică”, este receptiv „mai degrabă la întâmplări decât la teorii”. Dar cu toate acestea, la un moment dat Alex. Ștefănescu încearcă să schițeze și o perspectivă teoretică asupra comunismului. Într-un capitol aproape special dedicat temei genezei comunismului, el arată că acesta reprezintă „o premieră istorică”. Potrivit lui, lumea e împărțită în trei clase majore: elitele, care dau direcția și sunt motorul societății; clasa de mijloc, care le urmează și le susțin; și „elitele inverse”, perdanții, „cei neînzestrați”. Clasele majore nu sunt imuabile, ci permeabile, ele sunt dinamizate de lupta pentru întâietate, de o competiție perenă și inevitabilă stimulată și întreținută de inegalități inerente, naturale. Mai departe, autorul spune că pentru prima oară în istorie, în secolul trecut, clasa de mijloc nu a mai urmat elitele, ci „elitele inverse”. Clasa de mijloc s-a lăsat sedusă de retorica marxiștilor, niște „parveniți în lumea gândirii”, care propovăduiau un egalitarism iluzoriu, dar care în fapt doreau locul elitelor autentice. Astfel au ajuns la putere comuniștii, pe fondul unei fraude intelectuale și în definitiv, după Alex. Ștefănescu, și electorale nemaiîntâlnite.
No comments:
Post a Comment