Motive de mândrie națională

Aparent, dat fiind descrierea seacă a manevrelor militare care o caracterizează, cartea este o reconstituire fidelă a mișcărilor fronturilor pe teritoriul locuit de români în timpul Primului Război Mondial. Dar cu toate acestea, ea reușește să pună în valoare și în perspectivă și momentele politice, sociale și economice cruciale petrecute în anii respectivi. Ba mai mult, sunt aici evidențiate episoade care furnizează motive fundamentate de mândrie națională românească. De obicei, mulți români nu pot spune la concret de ce sunt mândri de obârșia lor - în afara unor clișee perpetuate începând cu secolul 20. Dar cartea lui Glenn E. Torrey reușeșete performanța de a argumenta credibil de ce România are cu ce se mândri de pe urma Primului Război Mondial. Este vorba în esență de reușita refacerii prestigiului armatei, în urma colaborării cu Occidentul reprezentat de Franța. În acei ani, armata română a acționat aproape în premieră în Europa ca o forță puternică și coerentă de „containment” al revoluționarismului bolșevic. Armata română a fost cea care a curățat Basarabia de „morbul” bolșevic, îndreptându-se apoi și spre Ungaria. În vreme ce alte state abia silabiseau noua politică dictată de transformarea unui aliat - Rusia țaristă - într-un pericol major - Uniunea Sovietelor -, România, prin armata sa, deja anticipa viitoarele linii de demarcație care urmau a fi valabile aproape tot secolul. Pe acest act fondator s-a bazat tot respectul occidental pentru România, act ulterior uitat sau cel puțin obnubilat de naționalismele de consum din timpul derivei de dreapta interbelice, din comunism sau din postcomunism. 

Ca note excentrice, semnalez două capitole. Primul e despre impactul epidemiilor de tot felul asupra efectivelor României. În iarna 1916 - 1917, după dezastrul militar din Muntenia și Dobrogea, pe timpul refacerii, au făcut ravagii în rândul militarilor și nu numai febra tifoidă, febra recurentă, dizenteria, gălbinarea, gripa contagioasă și mai ales tifosul exantematic. Corpul I de Armată, scrie Glenn Torrey, aflat în reorganizare la Iași, epicentrul epidemiei de tifos exentematic, a pierdut din cauza acestei boli, din decembrie, un sfert din efective, „ceea ce a egalat și chiar a depășit pierderile suferite în lupte”. În total, estimează autorul, au murit de tifos exantematic 100.000 de militari (pag. 191 ș.u.) 

O altă referire interesantă este la „legiunea transilvăneană” folosită contra Puterilor Centrale. Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan” nu au fost invenții ale sovieticilor. Astfel, în Primul Război Mondial, potrivit lui Torrey, în lagărele de prizonieri din Rusia țaristă erau „peste 100.000 de români transilvăneni”. În toamna lui 1918, unii dintre aceștia deja sosiseră în Moldova de unde puteau lupta împotriva Germaniei și Imperiului Habsburgic (pag. 279). Nu e de ignorat în acest context tradiția cooperării militare ruso-române; la Mărășești, „probabil cea mai semnificativă victorie din istoria armatei române”, aliații români și ruși și-au împărțit pierderile de 51.800 de soldați și 1260 de ofițeri în mod aproape perfect egal.

________________

Glenn E. Torrey, România în Primul Război Mondial, Editura Meteor, București, 2018.