Din articolul semnat de Liviu Bordaș „De la fachiri la tantrism. Yoga și receptarea ei lexicografică”, rețin câteva trimiteri, care în subsidiar pot fi folosite și ca o recapitulare a dicționarelor/ enciclopediilor românești:
1. Cea mai veche atestare lexicografică a termenului fachir este în dicționarul francez-român de la 1840 al lui Petrache Poenaru și Florin Aaron. Acolo fakir era echivalat cu derviș, „un fel de călugăr mahometan ce se preumblă prin țară și trăiește cu milostenii”.
2. În prima enciclopedie română, publicată de ASTRA în 1900, fakirul este legat de India, el fiind „numele asceților mahomedani, mai ales din India”.
3. Dicționarul universal al limbei române al lui Lazăr Șăineanu (prima ediție 1896) scoate fachirul din sfera islamului, considerându-l simplu „indian”. Bordaș precizează însă că înțelesul este în continuare legat de religie.
4. „Prima definția mai cuprinzătoare e oferită de Ioan-Aurel Candrea în Dicționarul limbii române din trecut și de astăzi (1931)”, unde fakirul este un fel de călugăr indian „care trăiește din milostenii, împinge austeritatea până al limitele extreme și săvârșește acte dureroase de penitență și de chinuire a trupului”.
5. August Scriban (Dicționarul limbii românești, 1939) scrie că „fachirii trăiesc din pomană, nu muncesc, n-au casă și n-au ca îmbrăcăminte decât o zdreanță de stofă cu care se încing”.
6. Dicționarul limbii române literare contemporane (II, 1956) adaugă fachirului „o nuanță de mistificare”: „călugăr sau ascet cerșitor din India, care se dă drept făcător de minuni”.
7. Conexiunea dintre fachir și yoga este făcută „pentru prima dată” în Dicționarul enciclopedic român (II, 1964), care evită „atât miraculosul cât și soteriologicul” din definițiile anterioare. Conform lucrării, fachirul este „un nume dat călugărilor musulmani rătăcitori (derviși), adepți ai sufismului, precum și călugărilor hinduși care practică exercițiile mortificatoare yoga”.
No comments:
Post a Comment