Dezbateri întreținute, dezbateri întârziate

Judecînd la concret, dincolo de coincidențe și opțiuni, aș menționa că, în pofida popularității imense a lui Marin Preda, mie, ca licean spre sfîrșitul anilor ‘80, îmi venea greu să îl savurez. Las la o parte tehnicalitățile de adult întoarse pe toate fețele de romancier și care, în mod firesc, unuia de vîrsta mea îi scăpau deseori. Mă refer la tematică, la preocupările ideologice perene ale lui Preda. În urma puternicei presiuni, imperative sau sugestive, exercitate de cenzura și educația comuniste, regele, Antonescu, legionarii, antisemitismul ajunseseră să mi pară subiecte și personaje irelevante, pecetluite definitiv, depășite. Țin minte cît de tare m-a mirat în acest sens cînd în decembrie 1989 Ceaușescu dădea vina pe „legionarii” care voiau să răstoarne „orînduirea”, ceva la fel de desuet ca și temele lui Preda, așa cum le percepeam atunci. Astăzi însă, aș fi de altă părere. Preda avea dreptate să se ocupe obstinat de ele, în vreme ce autoritățile încercau să le scoată din uz și să interzică dezbateri pe marginea lor, vitale de altfel pentru societatea românească. Este clar că acum celor avizați li s-ar putea părea copilărești unele pasaje din Preda despre legionari și antisemitism, dar de fapt el nu făcea decît să ducă mai departe o discuție legitimă. Poți fi sau nu de acord cu el, căci avea și el o părere la care oricine are dreptul (și, la o adică, poziția lui nu era fix la antipozii celei oficiale), dar dincolo de aceasta, el menținea vii dezbateri supuse asfixierii ideologice. Prin programa școlară, prin cenzurările impuse părinților, noi, liceenii de atunci, eram de fapt cei deconectați de la cursul discuției și implicit al istoriei, iar Preda și - ciudat - Ceaușescu sau, pe cale de consecință, succesorul său Ion Iliescu, erau mai adecvați.

Continuarea.