Dizidența antinazistă

Marele merit al cărții este că reușește să acrediteze ideea că în fapt, în timpul celui de-al Treilea Reich, a existat în Germania o dizidență pasivă, e drept, dar tenace. Ea e reprezentată aici de mulțimea de „gentili”* germani care din convingere, filantropie sau atașament familial au întins evreilor o mână de ajutor. Până acum, impresia mea era că dizidența în timpul nazismului a fost foarte slabă, practic inexistentă, exceptând încercările de asasinare a lui Hitler, mișcarea „Trandafirul alb” și cazul familiei care scria și împrăștia manuscrise antinaziste, caz relatat literar într-un roman al lui Hans Fallada. De fapt, a existat o opoziție, dar nu eroică, adversativă, frontală , ci una surdă, dar nu mai puțin rezistentă sau riscantă. Ilustrativă în acest sens în cartea de față este întinderea rețelei de producere și comercializare a actelor false, care la un capăt avea de multe ori un evreu, iar la celălalt capăt un membri al sistemului.

O altă revelație de aceeași factură este că de fapt în Germania nazistă a existat și un protest public, de stradă, în urma căruia Gestapoul a dat înapoi. Este drept, un protest singular, care nu s-a mai repetat în cei doisprezece ani ai regimului, dar care e cu atât mai semnificativ. Este vorba de „protestul soțiilor”, declanșat în urma „Acțiunii Fabrica” din 27 februarie 1943. Atunci, naziștii nu i-au mai solicitat concursul lui Reichsvereiningung, asociația oficială evreiască care la dispoziția autorităților făcea de regulă listele cu cei ce urmau să fie deportați în lagărele din est, ci au înconjurat direct uzinele în care ultimii evrei rămași în Berlin după deportări succesive erau încă folosiți la producerea de material de război. Trupele SS au descins dis-de-dimineață și i-au urcat în camioane. Simultan, naziștii au operat razii la locuințele acestor muncitori evrei, de unde i-au ridicat pe copii și bătrâni rude ale muncitorilor. Până spre ora 10.00, mii de evrei au fost strânși astfel. A urmat trierea acestora, pentru că printre ei erau și așa-numiții „evrei privilegiați”, cei proveniți din familii mixte (Mischlinge) și cei căsătoriți cu femei gentile germane. Repartizați la un centru de adunare de pe Rosenstrasse, în centrul orașului, nu departe de sediul Gestapoului, „evreii privilegiați” - în fapt și ei profund afectați de legile discriminatorii severe în vigoare - ar fi trebuit să fie exceptați de la deportarea care îi aștepta pe ceilalți. Cu toate acestea, naziștii nu le dădeau drumul; urmau și ei să fie deportați, chiar dacă ilegal, pentru că șeful Gestapoului, Heinrich Himmler, își propusese să facă Berlinul un oraș Judenfrei, „curățat de evrei”.

Și atunci a început protestul. La început câteva zeci de femei s-au strâns în tăcere pe Rosenstrasse, pe 28 februarie dimineața. Apoi au fost sute. Au început și să scandeze, „Ne vrem bărbații înapoi!”, cerând eliberarea soților de care ani la rând, în pofida presiunilor oficiale, au refuzat să divorțeze. S-au adunat și trecători, așa încât protestul a luat amploare. În cele din urmă, după câteva zile de astfel de manifestări, Gestapoul i-a eliberat pe cei strânși în vederea deportării la Auschwitz sau la alte lagăre de muncă și exterminare. Povestea nu e semnificativă doar pentru istoria nazismului, ea e este exemplară pentru noțiunea de protest în general. Forța bunului-simț, fie el și pervertit masiv de ideologie și colaboraționism, nu poate fi redusă total la tăcere.

Tehnic vorbind, cartea reconstituie destinele câtorva evrei care au optat la un moment dat pentru trecerea în ilegalitate, alternativa fiind deportarea. Ei sunt ascunși, hrăniți și protejați de către diferite persoane, care la rândul lor se expun astfel la deportare. Un caz este al lui Fritz Croner, care traversează cu eleganță cea mai mare parte a „submersiunii”; altul e al lui Hans Rosenthal, care scapă ca prin minune de câteva deportări. Sunt și povești teribile despre așa-numiții „catchers” - cum ar fi frumoasa „Fantomă blondă” - evrei angajați de Gestapo ca să îi denunțe pe evreii ilegali. Berlinul se arată cu acest prilej ca un oraș cu viață dublă, pe sub suprafața diurnă oficială trăind o lume întreagă pe seama unei piețe negre a produselor și documentelor contrafăcute. Un capitol aparte e rezervat curajoasei epopei a misiunii religioase suedeze din Berlin, care la un moment dat nu s-a mai mulțumit să salveze doar evrei, ci a și expediat pe unii dintre ei în Suedia neutră. Pe măsură însă ce situația militară și economică a Reichului se deteriora, viața evreilor ascunși devenea tot mai grea; sfârșitul războiului i-a prins pe toți pe ultima sută de metri de rezistență fizică și morală.
___________________________
* „gentil” înseamnă un ne-evreu.