Mișcarea Legionară văzută drept un „comunism popular”

Provocatoare mi s-au părut în special paginile în care autorul studiază „biografia ideologică” a conceptului de revoluție fascistă. El avansează ipoteza de lucru că revoluția nu e un monopol comunist și că doar învingătorii cursei totalitarismelor, comuniștii, au impus post factum ideea că fascismul e reacționar și din acest motiv refuzat la masa revoluționarilor. În fapt, sînt destule motive pentru a investiga dacă nu cumva multe dintre caracteristicile curentelor care trec drept reprezentative pentru extrema dreaptă sînt în realitate „omologabile stîngii”; dacă nu cumva, cu o expresie celebră, fascismul și comunismul sînt „gemenii heterozigoți” ai stîngii, din care al doilea s-a dovedit viabil. Într-un cuvînt, dacă nu cumva și formulele asimilabile extremei drepte poate fi autoare de revoluții.

Continuarea.